Coincidenţă remarcabilă între Conacul Sturdza Cantacuzino – Pașcanu şi Casa Joseph Zoller

Casa Joseph Zoller şi Conacul Sturdza Cantacuzino – Pașcanu au multiple puncte de legătură în timp şi spaţiu, dar şi din punct de vedere arhitectural.

„Ca tânăr avocat, am fost învestită cu o responsabilitate pe care acum o văd uriaşă. Reprezentantul oficial al familiei princiare Sturdza mi-a încredinţat toată partea juridică a operei de reconstrucţie a Conacului de la Popeşti – Iaşi. Operă de secolul XVIII, în stil neoclasic, acest monument istoric este unul dintre edificiile reprezentative ale unei pagini de istorie remarcabilă, ce face referire la boieri, blazon, moşie, tradiţie etc. După aproape 20 de ani, am restaurat pentru mine însămi un alt monument istoric: Case Joseph Zoller-Iaşi, 1912. Coincidenţă fantastică: stilul celor două capodopere arhitecturale este neoclasicul, iar unul dintre locuitorii Casei Joseph Zoller, marchizul Hubert de Belloy de Saint Lienard, era prieten bun cu familia aristrocraţilor Sturdza” – pasaj din interviul dat de Gianina Vera Poroşnicu ziarului „Adevărul” în 2017.

Scurt istoric al conacului

Conacul Sturdza Cantacuzino – Pașcanu din Popești este un conac boieresc construit în secolul al XIX-lea pe locul unui altuia, mai vechi, de către familia boierilor Mavrocordat, în satul Popești din comuna omonimă (județul Iași).

Ansamblul Conacului Cantacuzino – Pașcanu a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, fiind format din două obiective: Conacul Cantacuzino – Pașcanu, datând din secolul al XVIII-lea, și Biserica „Sf. Ilie” (fostă „Sf. Varvara”), datând din 1776.

Prima atestare documentară a satului Popești este într-un uric din 12 august 1426 al domnitorului Alexandru cel Bun (1400-1432). El a făcut parte din Ținutul Cârligăturii. Moșia Popești a aparținut o lungă perioadă familiei Mavrocordat.

În 1930, prin testament, moșia Popești a ajuns în proprietatea Olgăi Sturdza. Aceasta se căsătorise în 1908 cu prințul Mihail Sturdza, nepotul fostului domnitor ai Moldovei, Mihail Sturdza (1834-1849). În 1930, Olga Sturdza era proprietară a 250 ha de teren de cultură și 58,88 ha de teren inexpropriabil la Popești, ea având și alte proprietăți.

După instaurarea regimului comunist, castelul a fost trecut abuziv in proprietatea statului. Principesa a fost obligată să se mute la București. Ea a lăsat ca moștenire domeniile de la Popești nepotului său, Dimitrie Sturdza, care locuia în Elveția.

În castelul din Popești s-a instalat un fost sanatoriu TBC și apoi o anexă a Spitalului „Sfânta Maria” pentru copii cu afecţiuni grave, imobilul ajungând într-o stare avansată de degradare. În mai 1998, prințul Dimitrie Sturdza a formulat către Judecătoria Iași o cerere de retrocedare a castelului din Popești și a celor 50 ha lăsate moștenire de către bunica sa. Cererea a fost admisă în noiembrie 1998, Judecătoria dispunând punerea în posesie. Începând din 1999, s-au efectuat lucrări de consolidare și restaurare coordonate de arhitectul Nicolae Munteanu, dorind să se redea castelului înfățișarea originară.