Joseph Zoller, începuturi
O fabrică de bomboane cu maşinării scumpe şi zeci de angajaţi, o afacere clădită datorită abilităţilor proprii şi a perseverenţei, fără niciun ajutor financiar de la părinţi, o casă cu o arhitectură impresionantă, cu un decor interior fastuos, în care se auzea muzica pianului şi în care i-au fost oaspeţi marchizul Hubert de Belloy de Saint Liénard, ataşatul naval al Franţei în România, dar şi însăşi Regina Maria. Aceasta este pe scurt povestea lui Joseph Zoller, industriaşul care s-a bucurat din plin de perioada La Belle Epoque, dar a făcut faţă şi provocărilor grele ale Primului Război Mondial.
Pariul unei afaceri de succes şi al unui trai prosper începe pentru Joseph Zoller, fiul unui comerciant din Herţa, la debut de secol XX. Atunci lasă în urmă oraşul natal şi se mută în inima Moldovei, la Iaşi, o zonă cu mult mai mult potenţial economic. La acel moment jumătate din populaţia Iaşului era evreiască. A ajuns aici doar cu o valiză cu ... speranţe! Însă traseul lui arată că era mai degrabă un om foarte pragmatic şi nu un visător. Însemnările vremii, din registrul Camerei de Comerţ, arată faptul că a pornit afacerea cu bomboane de la zero, prin forţe proprii, deoarece nu primise vreo dotă, vreo zestre de la părinţi. Tatăl, Avram Zoller, era comerciant în Herţa, iar mama, Baba Zoller, era casnică, după moda vremii. Mai avea încă doi fraţi, Jacques şi Isidor, şi două surori, Klara şi Maria, iar cea mai importantă moştenire a fost cu siguranţă spiritul antreprenorial.
Joseph s-a născut pe 26 aprilie, 1875, în Herţa, care acum se află în interiorul graniţelor Ucrainei, în regiunea Cernăuţi. Era la acel moment teritoriu românesc şi făcea parte din judeţul Dorohoi. După Unirea Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859, Herța intrase în componența statului român. Situaţia s-a schimbat desigur după Al Doilea Război Mondial.
La 26 de ani, în primăvara lui 1901, Joseph se mută la Iaşi. Avea deja o meserie, era cofetar şi urma să se căsătorească cu Bela Adela Copolovici care făcea parte dintr-o familie de evrei aflată sub protecţie olandeză. Tatăl Adelei, Avram Copolovici, era comerciant.
Pe 28 mai 1901, cu puţin timp înainte de a se căsători cu Adela, înregistrează la Camera de Comerţ din Iaşi Fabrica de Bomboane „Joseph Zoller et Co”. Pentru început, fabrica funcţionează pe strada Palat, numărul 4, chiar în locul în care în prezent este zona comercială zero a Iaşului. Proprietari ai imobilului erau la acea vreme Berman şi Isac Leib Rosenstein care deţineau mai multe farmacii în Iaşi. Cu un an înainte ca Joseph să pornească în aventura vieţii lui, având ca punct de plecare această adresă, fraţii Rosenstein sunt somaţi de primărie să repare clădirea cu două etaje închiriată pentru comerţ deoarece sunt „crăpături care pornesc în toate sensurile”, menţiune care există în dosarul casei, aflat la Arhivele Naţionale Iaşi. Până la 1900 aici a funcţionat Gimnaziul „Alexandru cel Bun”. Timp de opt ani Joseph îşi va dezvolta aici fabrica de bomboane.
În 1909, Joseph Zoller îşi mută fabrica de pe strada Palat, pe strada Baston, actuală Colonel Langa, la numărul 9. A funcţionat într-o clădire aflată pe locul unde este în prezent Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria Regină”. Era de asemenea o zonă comercială la acea vreme, la câţiva paşi de bulevardul Ştefan cel Mare. Doar că şi acest sediu al fabricii avea să fie unul temporar.
Schița casei și a fabricii, de la Arhivele Nationale Iasi
Fabrica de Bomboane de pe strada Elena Doamna
Pasionat de artă Joseph Zoller visa la o construcţie nouă, impunătoare şi nu oriunde. Sufletul comunităţii evreieşti era la acea vreme zona Târgu Cucu, cu prelungire în strada Elena Doamna. Aici se află Sinagoga Mare, cea mai veche sinagogă de pe teritoriul României. Joseph era ataşat profund de valorile şi de viaţa comunităţii, un om de afaceri cu viziune, un familist fără cusur, un conservator. Prin urmare planurile lui de viitor se îndreaptă către acest loc. Decide să cumpere o casă veche de pe strada Elena Doamna, numărul 35. În primăvara lui 1912 cere de la Primărie o autorizaţie de construcţie a unei case noi care avea alipită şi fabrica de bomboane. Atât noua locuinţă cât şi fabrica aveau aceeaşi arhitectură exterioară spectaculoasă, neoclasică. Construcţia casei durează trei ani.
La intrarea dispre stradă era salonul şi salonaşul, iar în spate, spre mjloc, era camera copiilor, despărţită de un antret de dormitrul principal. Una dintre camere avea destinaţie de Cancelarie. Reşedinţa Zoller se prelungea spre interiorul curţii cu bucătăria şi spălătoria. După un perete despărţitor, fără comunicare directă, urmau Biroul şi atelierele Fabricii de Bomboane, o construcţie ce avea o înălţime de 4 metri.
În 1916, pe 17 iunie, solicită mutarea sediului Fabricii de Bomboane de pe strada Colonel Langa, pe strada Elena Doamna. Visul pentru care muncise din greu timp de 15 ani s-a împlinit. Totodată primeşte dreptul de a face şi comerţ en-gros de coloniale, produse alimentare: zahăr, cafea, ceai, orez. Fabrica de pe strada Elena Doamna avea 25 de angajaţi care lucrau în cele trei ateliere.
Primul Război Mondial: nobil francez, oaspete în Casa Zoller
Începuse deja Primul Război Mondial în momentul în care Joseph Zoller se mută în noua casă şi porneşte producţia de bomboane în fabrica ce, la rândul ei, era o adevărată bijuterie arhitecturală. După ce capitala este ocupată de trupele germane, familia regală şi reprezentanţii principalelor instituţii din Bucureşti s-au refugiat la Iaşi, la sfârşitul lui 1916. Noua capitală de război trebuia să asigure, aşadar, în timp record, infrastructura adecvată pentru funcţionarea acestor instituţii, pentru găzduirea înalţilor demnitari.
Marchizul Hubert de Belloy de Saint Liénard, şeful misiunii navale franceze în România, în perioada 1916-1918, a fost locatar al Casei Joseph Zoller în intervalul în care famila regală și întreaga administrație de la centru s-au refugiat la Iași. A făcut parte din misiunea militară franceză condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Franța a trimis în țara noastră, în septembrie 1916, 4 ofițeri și 31 de subofițeri de marină pentru a ajuta la operațiunile de pe Dunăre. În ianuarie 1917 regele Ferdinand I îl numeşte pe marchiz consilier tehnic, după contraamiralul Constantin Bălescu, președinte al Comitetului Executiv al Marinei.
Toate imobilele care au fost considerate adecvate din Iași au fost utilizate pentru a servi drept reședințe și birouri pentru aparatul administrativ și militar refugiat în Iași. Iar Hubert de Belloy de Saint Liénard locuiește în casa impunătoare a lui Joseph Zoller pe durata refugiului, împreună cu familia industriaşului. Casa fusese terminată cu doi ani înainte ca marchizul să ajungă la Iași și era cu adevărat fastuoasă, potrivită pentru un reprezentant al unei vechi familii nobiliare franceze, cu o funcție militară importantă.
Marchizul a supravieţuit, în drumul său spre Moldova, teribilului accident feroviar de la Ciurea, judeţul Iaşi, din 31 decembrie 1916. Aproape 1000 de oameni au murit atunci. Marchizul venea spre Iaşi călătorind în acelaşi vagon cu soţia şi fiica lui Claude Blondel, fost consul al Franţei în România. La acel moment, accidentul feroviar a fost considerat cel mai mare din lume, având în vedere numărul de victime. Erau 26 de vagoane supraaglomerate cu soldaţi şi civili. Se călătorea inclusiv pe acoperişul vagoanelor. În timp ce cobora panta dintre Bârnova şi Ciurea trenul a deraiat. Controlorii nu au putut ajunge la frânele de mână cu care era dotat fiecare vagon tocmai din cauza supraaglomerării. Cert este că, în acel context al războiului, nu s-a făcut o anchetă minuţioasă a acestei tragedii.
Pe durata şederii la Iaşi, în august 1918, marchizul Belloy a fost şi ţinta unei tentative de asasinat despre care Regina Maria povesteşte în jurnalul său: „La Iaşi a avut loc un atentat la viaţa lui Belloy. S-au tras trei focuri de revolver în patul lui, în toiul nopţii. Din fericire, nu se culcase încă, fiindcă ajunsese acasă târziu.” - Regina Maria, Jurnal de Război, vol. III, Ed. Humanitas
Contele de Saint Aularie, ambasadorul Franţei de la acea vreme, notează de asemenea în jurnalul său evenimentul, convins fiind că e mâna nemţilor care au pus o recompensă pe capul marchizului. „Drept mărturie am cele două gloanţe care au străpuns perna prietenului nostru, comandantul de Belloy, ataşatul meu naval, al cărui cap fusese obiectul acestei favori şi care a scăpat pentru că în seara aceea nu era în pat, ci la masă cu mine.” - Contele de Saint Aularie, Însemnările unui diplomat de altădată, Ed. Humanitas
Hubert de Belloy de Saint-Liénard păstrează legătura cu România și după terminarea războiului, având în vedere că era căsătorit cu descendenta unei mari familii boierești de la noi, Clara Elena (Lala) Bibescu, nepoată a domnitorului Gheorghe Bibescu. În 1919 se retrage din marină și face afaceri cu zahăr și petrol. Dar pentru contribuția în Primul Război Mondial primește, în 1918, din partea statului francez, la recomandarea generalului Berthelot, una dintre cele mai valoroase distincții: Legiunea de Onoare în grad de Comandor.
Colette, fiica marchizei Clara Elena Bibescu
Regina Maria, în vizită în Casa Zoller
Mărturiile descendenţilor familiei Zoller arată faptul că Regina Maria a României venea adesea în vizită pe strada Elena Doamna, numărul 35, în reşedinţa familie Zoller, la familia Belloy. Marchiza Elena Clara Bibescu de Belloy de Saint- Liénard este cea care s-a ocupat de Spitalul Brâncovenesc, în timpul refugiului de la Iaşi, împreună cu fiica sa Colette. Lala, cum i se spunea marchizei, era o apropiată a Reginei Maria, implicarea în activitatea sanitară atât de necesară reprezentând un punct de legătură puternic. Regina o menţionează adesa în jurnalul ei, pe durata şederii la Iaşi. Impresionante sunt eforturile neobosite ale marchizei din perioada epidemiei de tifos exantematic, din martie 1917, la scurt timp, aşadar, după ce familia Belloy a ajuns la Iaşi, în casa lui Joseph Zoller. „După prânz a venit Lala Belloy cu sora Pucci – Lala era foarte întristată de nenorocirea cruntă care a cuprins tot ce o înconjoară, întristată de munca supraomenească şi totuşi ineficientă pe care o investeşte în spitalul Brâncoveanu, cu ajutorul fiicei ei, Colette. Lucrează eroic şi dă tot ce are ca să le facă mai uşor traiul nefericiţilor invalizi, dacă se poate. În fiecare zi situaţia devine tot mai grea – acum avem mai mulţi bolnavi decât răniţi, iar numărul de morţi e mult mai mare, spitalele sunt prea pline, cei externaţi nu sunt vindecaţi pe de-a-ntregul, iar spitale pentru convalescenţi nu există.” - Regina Maria, Jurnal de Război, vol. I, Ed. Humanitas
Din Misiunea Sanitară Franceză a doctorului Jean Clunet care îngrijea bolnavii contagioşi în Vila Greierul din Bucium făcea parte şi Hennet de Goutel, prietenă cu Colette şi cu marchiza de Belloy. Hennet de Goutel este cea care primeşte prima decoraţie „Regina Maria”, pentru efortul neobosit de a îngrji bolnavii de tifos, efort pe care îl plăteşte cu preţul suprem, propria viaţă.
Viaţa după război
Familia Zoller era activ implicată în viaţa comunităţii evreieşti, iar după război situaţia socio-economică a întregii ţări era extrem de complicată. Fiecare încerca să contribuie la reconstrucţia României Mari.
În 1921, Joseph Zoller apare în calitate de epitrop al sinagogii Şloim Jurist, de pe strada Gheorghe Lascăr, numărul 3, în apropiere de Râpa Gabenă. Însă Sinagoga Mare, aflată la doar câţiva paşi de locuinţa sa, joacă în continuare un rol extrem de important. Pe placa de marmură aflată la intrarea în Sinagogă Mare din Iași este menționat numele lui Joseph Zoller că fiind unul dintre membrii comunității evreiești din Iași care au contribuit la refacerea lăcașului de cult, în perioada 1924-1925. A donat suma de 10.000 de lei. Comunitatea a făcut atunci donații de aproape 300.000 de lei după ce un incendiu a afectat grav Sinagoga.
În acelaşi an face o donaţie şi mai consistentă, de 12.000 de lei, împreună cu soţia Adela, către Spitalul Israelit din Iaşi, de pe strada Elena Doamna, unde astăzi funcţionează maternitatea. În „Darea de seama a Spitalului Israelit din Iaşi, 1925-1927” sunt precizate sumele donate şi dificultăţile cu care se confrunta unitatea medicală, grav afectată în perioada războiului. “Am întreprins opera de refacere radicală a clădirii spitalului care, din cauza deteriorărilor suferite în timpul războiulu1 din 1916-1919, când a fost transformat în Spital Militar, ajunsese impropriu pentru adăpostirea bolnavilor, insectele încuibându-se în aşa grad, încât bolnavul nu mai avea odihna necesară. Persoanele care au donat prea puţin, după cum se constată din lista nominală provizorie, sunt rugate de a completa sumele, în măsura ce vor crede de cuviinţă, cunoscând că numele donatorilor care vor fi dat sume de la 10.000 de lei în sus, vor fi gravate pe plăcile de marmură din aulă, iar aceia cu sume mai mari vor fi trecuţi în cartea de aur.” - Dare de seama a spitalului israelit din Iaşi, 1925-1927.
Sunt însă utimele acte de caritate pe care Joseph Zoller le face deoarece pe data 2 noiembrie 1924 se stinge din viaţă, la doar 49 de ani, din cauza unei leucemii fulminante. Un an mai târziu, în 1925, fratele lui Joseph, Jaques Zoller, industriaş care avea numeroase afaceri cu petrol, mai ales în zona Galaţi, donează 10.000 de lei Spitalului Israelit, în memoria lui Joseph. Era locul în care fusese îngrjit până în ultimele clipe de viaţă.
Joseph Zoller este înmormântat în Cimitirul Evreiesc din Iaşi, din cartierul Păcurari. Piatra funerară a fost descoperită de actuala proprietară a casei la sfârşitul lui aprilie 2020, după îndelungi căutări. Adela a cumpărat în 1924 două locuri de veci, unul şi pentru ea, însă destinul avea să o separe definitiv de Joseph, inclusiv după moarte. Soarta urmaşilor lui Joseph va lua o turnură care îi va obliga să aleagă între moştenirea lăsată de cel care le-a fost soţ şi tată şi propriile vieţi, să pună punct şi să o ia din nou de la zero, departe de locul pe care l-au îndrăgit atât de mult.
Adela Zoller
Familia Zoller, un destin de poveste
Începutul de secol este momentul în care Joseph Zoller şi Adela Copolovici pun bazele unui destin comun. Adela s-a născut în Iaşi, pe strada Târgu de Sus. Tatăl, Avram, era comerciant de produse alimentare de băcănie, iar mama, Rebeca, era casnică. Deşi a fost la rândul ei casnică, aşa cum era obiceiul acelor timpuri, Adela îşi creşte singură copiii după moartea lui Joseph şi se ocupă să le ofere acestora cea mai bună educaţie. Joseph şi Adela Zoller au avut patru copii: Theophilia, Henry Millo, Elsa şi Paula, care s-a stins din viaţă la scurt timp de la naştere din cauza unei enterite.
Millo a absolvit Colegiul Naţional din Iaşi, iar Theophila şi Elsa au urmat Institutul Notre Dame de Sion, de care se ocupa un grup de călugăriţe franceze. Şcoala avea un caracter multietnic şi ecumenic, dar a fost închisă în 1948 de comunişti. Clădirea este acum sediu al Filarmonicii.
Theophilia, fiica cea mare, a fost doctor în filosofie. S-a căsătorit cu Herman Orenstein care era jurnalist. În anii '30 s-au stabilit amândoi la Cernăuţi. De altfel, Joseph şi Adela îşi duceau copii, atunci când erau mici, în Herţa, la mătuşi, în fiecare vacanţă de vară. Surorile lui Joseph Zoller, Klara şi Maria, au rămas în zona natală, Herţa – Cernăuţi, iar Theophila a decis să se stabilească şi ea pe meleagurile natale ale tatălui ei. A fost învăţătoare la o şcoală privată din Cernăuţi pentru o vreme. S-a mutat mai apoi în Bucureşti, unde a predat engleza la Colegiul „I.L.Caragiale”.
Tot la jumătatea anilor '30 Millo Zoller se mută în Bucureşti unde îşi deschide o clinică stomatologică. A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi. În 1932 şi-a dat examenul de licenţă la Facultata de Medicină din Iaşi, pe care l-a promovat cu nota 10. A urmat apoi o specializare, de un an, în stomatologie, la Viena. Şi-a echivalat studiile la întoarcerea în ţară la Universitatea din Cluj Napoca. Nu revine în Iaşiul natal unde încă locuiau mama şi sora mai mică Elsa ci stabileşte definitiv în capitală.
Elsa, mezina familiei, care şi-a pierdut tatăl la doar 14 ani, a studiat pianul la Conservatorul din Iaşi. În 1929 se căsătoreşte cu Aurel Margulies. Tatăl său era Isidor Margulies, unul dintre marii antreprenori ai Iaşului, iar mama, Maria Braunstein, era fiica lui Adolf Braunstein. Familia Braunstein, una dintre cele mai bogate din Iaşi, a construit la începutul secolului XX palatul care astăzi îi poartă numele şi care se află în vecinătatea Pieţei Unirii. E o clădire impresionantă, în stilul Art Nouveau, iar cupola care o personalizează a fost montată în 1915.
O tragedie care a schimbat destinul familiei
Adela a rămas în casa de pe strada Elena Doamna, după ce Joseph s-a stins. Theophila se mutase la Cernăuţi, iar Millo la Bucureşti. Adela a fost foarte implicată în activităţi caritabile. S-a ocupat de strângerea de fonduri pentru Orfelinatul Israelit, făcea la rândul ei donaţii şi oferea copiilor, cu diverse ocazii mese calde. Fabrica de Bomboane funcţiona în continuare, dar actele de la Arhive arată că de administrarea ei se ocupa un anume Moise Gal. Elsa locuia împreună cu soţul, Aurel Margulies, pe strada Ştefan cel Mare, unde familia Margulies avea o proprietate.
Anul 1941 avea să fie unul de cotitură. În acea vară, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, a avut loc Pogromul de la Iaşi, o tragedie în care şi-au pierdut viaţa peste 13.000 de evrei. Ginerele Adelei, Aurel Margulies, a fost cel care a reuşit, datorită unui curaj ieşit din comun, să îşi salveze familia. În acele zile de iunie, a fost prins de soldaţii germani în curtea fabricii sale de textile din Iaşi şi bătut cu brutalitate. Într-un moment de neatenţie al călăilor săi a reuşit să fugă pe un geam din spatele fabricii. A alergat pe un câmp din apropiere şi chiar dacă soldaţii au tras înspre el cu pistolul, nu l-au nimerit. S-a ascuns în casa unui prieten, ofiţer în Armata Română. Acesta nu l-a recunoscut când i-a bătut la uşă, atât de tare fusese bătut, încât faţa i-a fost aproape desfigurată. A aşteptat o săptămână, ascuns n casa ofiţerului român, şi apoi a reuşit să îşi ducă toată familia în Bucureşti. La doar câţiva ani distanţă a emigrat împreună cu Elsa la Paris unde au luat-o de la zero.
Mai 2020
Centrul Comunității Evreiești din Iași
Fotograf: Doru Hobjilă; în imagini Gianina Vera Poroșnicu ținând în mâini ”Cartea de Aur” în care apar semnăturile originale ale lui Joseph Zoller și Adela Zoller în calitate de donatori pentru Spitalul Israelit, astăzi Maternitatea Elena Doamna din Iași, situată pe strada cu același nume, Elena Doamna
Adela a rămas în Bucureşti unde s-a stins la începutul anilor '50, la vârsta de 75 de ani. A fost înmormântată în Cimitirul Evreiesc din capitală. Comuniştii deja confiscaseră casa de pe strada Elena Doamna, din Iaşi. În 2015, însă, odată cu încheierea restaurării realizate de actualul proprietar, Gianina Vera Poroşnicu, reşedinţa a dobândit numele celui care a construit-o, un omagiu pentru efortul depus, pentru bunul gust desăvârşit, pentru ambiţia cu care şi-a condus afacerea.