Aplicația HERODOT despre Casa Joseph Zoller

,,CASA JOSEPH ZOLLER – 1912″, O ISTORIE FABULOASĂ DE PESTE 100 DE ANI!

,,Casa Joseph Zoller” este Monument Istoric al Iașului și este așezată pe strada Elena Doamna, nr. 39, într-o zonă declarată “sit istoric rezidențial”, flancată fiind de alte două capodopere arhitecturale: “Casa boierească de sfărșit de secol XVIII” și ”fosta Garnizoană Germană”, din păcate ambele lăsate în uitare și alterate arhitectural de vreme și de comunism.

,,Casa Joseph Zoller – 1912″ a fost restaurată între anii 2013-2016 și astăzi își merită supranumele pe care l-a avut dintotdeauna în rândul funcționarilor Primăriei, care o numeau “Casa Versace”.

Între 1912 și 1915, este construită această casă de către industriașul evreu Joseph Zoller.

Acesta avea în spatele casei fabrica de bomboane de ciocolată. Din păcate, astăzi, fabrica nu mai există și pe locul ei sunt locuințe care nu amintesc nimic din impunătoarea fabrică de altă dată.

Joseph Zoller vinde la câteva zeci de ani casa unui alt evreu, Moise, iar acesta din urmă continuă să administreze fabrica de bomboane, aducând din Germania o “mașinărie” de ultima generație.

Casa a fost proiectată în spiritul eclectismului francez, specific momentului “La Belle Epoque” (cca. 1878-1916), care a dat atâtea clădiri elegante orașului.

Imobilul a fost rechiziționat de regimul comunist în 1948 și transformat în sediu pentru Ministerul Muncii (Direcția forțelor de muncă).

După 1949, casa a fost pusă la dispoziție chiriașilor Primăriei, fiind împărțită în 4 apartamente, locuite de familii diferite, care nu aveau posibilitatea materială de a le întreține corespunzător. Această destinație a făcut imobilul să nu mai poată fi tratat unitar în privința lucrărilor de consolidare și întreținere, ceea ce a dus la degradarea acestuia.

Prin anii 2010, clădirea a dobândit o destinație comercială, găzduind o mică afacere: “Venice Boutique”. Este perioada când s-au modificat din decorațiunile casei, cu abatere de la schițele de la Arhivele Naționale ale dosarului casei.

După procesul de restaurare a casei (2013-2016), proprietarii au făcut-o casă de avocatură și are această destinație în prezent.

Figura cea mai proeminentă a <> este Marchizul de Belloy. Acest lucru se datorează și faptului că despre marchiz și despre familia sa au rămas foarte multe informații, în comparație cu celelalte epoci și cu ceilalți chiriași.

Marchizul de Belloy (1865-1929), atașat naval al Franței, făcea parte din garnitura de aristocrați veniți în misiune la București, odată cu contele de Saint Aulaire, noul ambasador.

Personajul întrunea finețea adevăratului aristocrat.

Hubert de Belloy de Saint-Léonard era căsătorit cu Clara Elena Bibescu (1870-1945), devenită astfel marchiză de Belloy.

În timpul Refugiului de la Iași din Primul Război Mondial (1916-1918), Belloy a fost încartiruit în imobilul de pe Strada Elena Doamna, numărul 35 la acea vreme, Casa Joseph Zoller.

Marchizul Belloy s-a numărat printre supraviețuitorii accidentului feroviar de la Ciurea (30 decembrie 1916).

La data producerii sale, acest accident feroviar a fost considerat cel mai mare din lume, prin proporții și numărul de victime.

La Iași, marchizul și marchiza de Belloy erau oaspeți obișnuiți în salonul patronat de Maruka Cantacuzino, viitoarea soție a muzicianului George Enescu.

Ca membru al Legației Franței, Belloy a putut să rămână la Iași și după martie 1918 când, în urma semnării armistițiului de către România, Misiunea Militară Franceză a fost obligată să părăsească Moldova.

Marchizul era un personaj incomod pentru Misiunea Germană de supraveghere, instalată la Iași și s-a încercat eliminarea sa în 1917, iar nemții au pus o recompensă pe capul său. Regina Maria a notat în jurnalul ei, la 17 august 1917: “La Iași a avut loc un atentat la viața lui Belloy. S-au tras trei focuri de revolver în patul lui, în toiul nopții. Din fericire, nu se culcase încă, fiindcă ajunsese acasă târziu.”

Marchiza de Belloy, soția marchizului, Clara Elena Bibescu, era o doamnă puțin cam voluminoasă, după aprecierile Reginei Maria.

Aceasta a condus, cu pricepere și devotament, Spitalul Brâncovenesc, instalat în clădirea Seminarului “Veniamin Costachi”, până în 1917, secondată de fiica sa, Collete. În acest spital au fost îngrijiți și și-au găsit salvarea foarte mulți răniți de pe front.

Collete are o poveste tristă: moare de tifos, după ce a fost voluntar pe frontul românesc.

Marchiza, cu o identitate franțuzească, era totuși reprezentanta unei ilustre familii aristocratice valahe. Născută Bibescu, moștenește o însemnată zestre genealogică și heraldică, prin faptul că, tatăl său, fiul domnitorului Gheorghe Bibescu, a fost înfiat de marele ban Grigore Brâncoveanu.

Astfel, titlul princiar de Basarab-Brâncoveanu a revenit în această familie.

Sigiliul personal al doamnei reunea stemele celor două familii, ilustrând alianța dintre familiile Belloy și Bibescu.

Împrejurările războiului și statutul de chiriaș în Casa Joseph Zoller nu au permis arborarea stemei familiei Belloy-Bibescu pe frontispiciul clădirii.

Vă așteptăm să vizitați această casă cu parfum de epocă și să-i ascultați istoria la infochioșcul de la poartă.

Pe fundal, este muzică instrumentală din acea vreme, interpretată de violoncelista ieșeancă, Silvia Aftene.