casa-iosef-zoller-in-circuitul-turistic-al-iasului

Casa Joseph Zoller, în circuitul turistic al Iaşului

Casa Joseph Zoller, în circuitul turistic al Iaşului

Cu un simplu apel telefonic puteţi descoperi povestea Casei Joseph Zoller din Iaşi, clădirea de patrimoniu de la începutul secolului al XX-lea, reabilitată de avocata Gianina Poroşnicu. Construcţia în stil neo-clasic, de pe strada „Elena Doamna”, numărul 39, a fost inclusă recent pe lista Hero.dot, un proiect prin care putem afla istoria obiectivelor turistice din ţara noastră şi a clădirilor de patrimoniu cu ajutorul audioghidurilor. Trebuie doar să apelaţi numărul de telefon 0332.780.780, să formaţi codul 1912 şi să ascultaţi audioghidul.

„Mi-am dorit din momentul în care am cumpărat această casă a industriaşului Joseph Zoller să o reintegrez în patrimoniul arhitectural al orașului. Am mai spus de câteva ori, dacă aș fi gândit ca un om de afaceri aș fi construit un bloc. Eu am vrut doar să readuc în contemporan, fără a face niciun compromis în ceea ce privește originalitatea construcției, o mică parte din istoria orașului, din acea perioada sublimă La Belle Epoque. Nu există bucurie mai mare decât atunci când stând la birou văd turiști care se opresc pentru a face poze. Au la îndemână infochioşcul de la poartă pentru a află istoria casei, pe acordurile muzicii interpretate de instrumentiștii Filarmonicii din Iași. Acum au la dispoziție gratuit și acest audioghid. Practic, de la celălat capăt al telefonului aud poveștile de viață ale celor care au stat aici” spune proprietara casei, avocata Gianina Poroşnicu.

Casa a cunoscut o transformare spectaculoasă în perioada 2013-2016, când a avut loc procesul de restaurare. Dar înainte să intre în proprietatea avocatei Gianina Poroşnicu aici au locuit industriaşul evreu Joseph Zoller, cel care a şi construit-o, dar şi un marchiz, ataşat naval al Franţei, care a supravieţuit teribilului accident feroviar de la Ciurea, judeţul Iaşi, din 1916, în care şi-au pierdut viaţa peste 1000 de oameni.

Un telefon mobil şi eventual o pereche de căşti e tot ce vă trebuie dacă treceţi pe lângă Casa „Joseph Zoller” şi vreţi să-i ascultaţi povestea. Serviciul e gratuit, disponibil 24 de ore din 24, iar apelul este taxat la valoarea din reţeaua naţională. Şi nu e neapărat necesar să fiţi în faţa clădirii pentru a auzi istoria locului, vă puteţi afla oriunde. 1912, codul alocat de Hero.dot, este şi anul în care Joseph Zoller a început construcţia clădirii.

Numeroşi ghizi din Iaşi au inclus deja casa în tururile pe care le fac în oraş, mai ales pentru turiştii care vor să cunoască povestea comunităţii evreieşti de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Sunt foarte mulţi turişti străini care vin special pentru o astfel de exprienţă. Mulţi locuiesc în Israel ori Statele Unite ale Americii şi revin în Iaşi pentru a-şi descopri originile. Părinţii şi buncii lor au emigrat de aici în prima jumătate a secolului trecut. Nu demult rabinul Solomon, originar din Israel, ajuns în Iaşi pentru a călători în timp pe urmele culturii mozaice, s-a oprit pentru a fotografia casa „Joseph Zoller”.